Parohia “Cercu”, com. Bîrnova jud. Iaşi a fost înfiinţată în 1993 în urma hotarârii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, de a transforma în parohii mai multe filii din Arhiepiscopia Iaşilor.
Parohia “Cercu”, com. Bîrnova jud. Iaşi a fost înfiinţată în 1993 în urma hotarârii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, de a transforma în parohii mai multe filii din Arhiepiscopia Iaşilor.
Până în decembrie 2007, a fost suplinită de preotul din satul vecin, preotul Florin Prisecaru, iar de la 1 ianuarie 2008, preacucernicul părinte Florentin Lupaşcu a fost învestit ca preot paroh al credincioşilor din Cercu.
În momentul învestirii, parohia nou înfiinţată nu avea biserică, paraclis, casă socială sau parohială fiind lipsită şi de cărțile şi obiectele sfinte necesare savârşirii cultului. Nu exista un teren al parohiei sau vreun loc unde să poată fi săvârșită Sf. Liturghie şi celelalte Taine. De aceea prima grijă a tânărului preot paroh a fost să găsească un loc în mijlocul satului în care să slujească Sfânta Liturghie fiind conştient de faptul că în jurul trupului lui Hristos euharistic se poate constitui trupul eclesial al cărui cap Hristos să o conducă spre sfințire şi mântuire.
În urma căutărilor părintelui, un credincios, Curcă Moisuc Petrică, alături de familia sa, a oferit o cameră din casa nouă, nelocuită pe care o ridicase pentru a fi amenajată ca spaţiu liturgic. Ajutat de preacucernicul părinte Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, de preacucernicul parinte Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2 şi de credincioşi din parohie şi nu numai, preotul Florentin Lupașcu a strâns cele necesare savârşirii sfintelor slujbe si în ianuarie 2008 a savârşit prima Sfântă Liturghie în satul Cercu. Primul Botez, prima slujbă de Cununie, prima slujbă de Înviere au fost ţinute tot în micul “paraclis” din casa domnului Curcă Petrică.
În 13 februarie 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat parohiei Cercu două hramuri: “Buna Vestire” pentru a pune sătenii din Cercu sub ocrotirea Maicii Domnului şi “Sf. M. Mc. Mina, Victor şi Vichentie, Sf. Mc. Ştefanida, Sf Cuv. Teodor Studitul” pentru ca Sf. Mina şi ceilalţi sfinţi să vegheze la buna chivernisire a avutului enoriaşilor parohiei.
Paralel cu oficierea sfintelor slujbe, părintele Lupaşcu a continuat demersurile începute de părintele protopop la primăria Bîrnova pentru obţinerea terenului parohial. Primarul de atunci dl. Victor Chirilă a dat asigurări că parohia va primi un teren lângă școala Cercu astfel încât la începutul lunii mai a anului 2008 s-a trecut la amenajarea minimală a terenului pentru a putea fi ridicat ansamblul parohial. Din cauza pantei destul de abrupte, a pământului argilos greu de manipulat şi a situării nivelului apei aproape de suprafaţă, un buldoexcavator a executat lucrări de amenajare a terenului într-un interval de două luni şi jumătate, realizându-se și un sistem de drenaj în jurul viitoarei biserici. La 29 iulie 2008, Consiliul local Bîrnova prin primarul Popa Dan Constantin a semnat actul de donaţie prin care parohia intra în proprietatea unei suprafeţe de 1701 m.p.
La începutul lunii iulie (2.07.2008), IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a acordat arhiereasca binecuvântare pentru începerea lucrărilor de construcţie la biserică, astfel încât în lunile iulie şi august a fost finalizată temelia bisericii. Deşi nu au existat sponsorizări substanţiale, deoarece exista o uşoară notă de neîncredere faţă de părintele paroh şi de abilitatea acestuia de a cumula efortul şi energia comunităţii pentru o lucrare atât de sfântă dar şi de dificilă în acelaşi timp, preotul Florentin Lupaşcu a reuşit să-i adune pe oameni în jurul sau. A fost strâns cu multă trudă din sat şi din afara satului ajutor financiar pentru achiziţionarea materialelor de construcţie. Oamenii din sat au constituit în parte covârşitoare forţa de lucru pentru debitarea materialului lemnos, manipularea şi depozitarea acestuia în curtea bisericii, pentru manipularea şi descărcarea fierului şi cimentului necesar realizării temeliei bisericii şi pentru alte numeroase lucrări, enoriaşii parohiei avându-l în mijloc permanent pe părintele lor. Remarcabil este faptul că echipele de meseriaşi şi lucrători din sat care au lucrat la temelia bisericii, potrivit proiectului de structură verificat de domnul inginer Roşu Iulian, nu au dorit să primească nici un ban pentru munca lor, lucrările executânde-se cu titlu gratuit. Jertfelnicia acestora a permis astfel achiziționarea de materiale de construcție în volum mai mare şi execuția mai rapidă a lucrărilor.
Pentru ridicarea bisericii din lemn, a fost angajată o echipă de 2 meşteri din zona Bucovinei. În numai 6 luni, între 11 septembrie 2008 şi 8 martie 2009, sub atenta supraveghere a preotului paroh au ridicat o biserică din bârne de lemn de 14 cm rotunjite la exterior, având o lăţime de 7m şi o lungime de 17m, cu străni şi o singură turlă peste naos. Lucrările au fost executate în stil ştefanian cu elemente specific moldoveneşti precum „coada de păun” şi bârne îmbinate la exterior prin chertări. Tot atunci au fost executate geamurile din lemn triplu stratificat, au fost puse uşile, termosistemul din vată minerală de 10 cm şi polistiren de 5 cm şi lambriu la interior. Biserica a fost ignifugată apoi a fost realizat acoprişul edificiului cu tablă tip ţiglă metalică, prin bunăvoinţa unuia dintre ctitorii bisericii, domnul Sorin Rotariu. Acesta a asigurat şi montarea ei în aceeaşi perioadă.
Lucrările au continuat în ritm alert, astfel, în primăvara anului 2009 a fost executată în regim gratuit de domnul Stangaciu Gheorghe, enoriaş al parohiei, instalaţia electrică iar în vara aceluiaşi an au fost aplicate tratamente pentru lemn în interiorul şi în exteriorul bisericii.
Cu mari sacrificii din partea preotului şi a enoriaşilor au mai fost strânşi banii necesari achiziţionării unei centrale electrice, instalaţia de încălzire fiind realizată în perioda septembrie-noiembrie 2009.
Între timp, prin bunăvoinţa unor oameni harnici şi darnici, au fost donate o parte din icoanele de la catapeteasmă, fiind realizat şi primul nivel al catapetesmei de către domnul Arnăutu Mitică.
Odată ce Casa Domnului, biserica, a fost în mare parte finalizată, enoriaşii parohiei împreună cu părintele Lupaşcu şi-au pus în gând să realizeze şi casa socială – compartimentată în aşa fel încât să locuiască părintele paroh cu familia sa şi să existe un spaţiu pentru pomenirea celor adormiţi şi pentru realizarea diverselor activităţi filantropice şi culturale.
Astfel că la 3 mai 2010, au început lucrările de fundare a casei sociale, lucrări care au durat mai puţin de o lună iar la 31 mai a demarat zidirea propriu-zisă a casei. În vara anului 2010 au fost terminate zidurile şi centurile si aceeaşi echipă de meşteri care a ridicat biserica a executat acoperisul casei sociale. Tot atunci, prin efortul părintelui paroh şi al enoriaşilor, casa sociala a fost compartimentată şi a fost racordată la rețeaua electrică şi la rețeaua de apă şi canal Iaşi.
În toamna anului 2010, casa socială a fost tencuită prin interior şi văruită, temperatura optimă pentru aceste acţiuni fiind atinsă cu ajutorul caloriferelor electrice. În aceeaşi perioadă au fost realizate şi trotuarele de la biserică.
Prin eforturi financiare foarte mari pentru parohie, cu completarea costurilor din bugetul personal al familiei preotului paroh Lupaşcu Florentin, a fost executată în iarna anulului 2011 instalația de încălzire prin centrală pe lemne şi a fost ridicat hornul, ca la 30 martie 2011 casa socială să se bucure de toate utilităţile: lumină, încălzire prin centrală, apă rece şi caldă, grup sanitar.
În luna aprilie a anului 2011, cu puţin înainte de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, părintele paroh împreună cu familia a făcut sfinţirea casei sociale şi s-a mutat în acest spaţiu, beneficiind de 2 camere, hol, baie şi bucătărie, fiind amenajată o cameră de 21 m.p. ca spaţiu pentru diversele activităţi parohiale. În aceeaşi periodă a fost realizată împrejmuirea bisericii cu țăruşi de lemn şi şpalieri şi cu plasă de gard, fiind nevoie în viitor de realizarea unui gard.
În vara anului 2011 au continuat lucrările de amenajare a terenului în faţa bisericii unde se formase din cauza săpăturilor o porţiune saturată de apă ca o mlaştină. Credincioşiilor le era imposibil să asiste la slujba de Înviere sau la Bobotează în faţa bisericii. Aşadar în august 2011, cu ajutorul domnului Puiu Ioan, părintele Lupaşcu a fost la Hârlău de unde a cumpărat 10 m.c. de piatră lespede şi a procedat alături de câţiva enoriaşi la realizarea a două şape pavate în faţa bisericii, realizând şi un zid de sprijinire a malului şi o rigolă de scurgere a apei. În acel caz şi în numeroase altele, lucrătorii veneau direct din tura de noapte la treabă la biserică, neluând nici un ban pentru munca lor.
În toamna anului 2011 a fost pus termosistemul la casa socială iar la biserică a fost realizată Sfânta Masă cu marmura donată de Pr. Nicolae Dorneanu, o şapă de egalizare şi mocheta achiziţionată şi donată de familia părintelui Lupaşcu bisericii.
Anul 2012 a debutat cu o ispită pentru parohia „Buna Vestire” – Cercu. Din cauza lipsei fondurilor materiale, turla bisericii a rămas netăbluită, fiind închisă doar cu lambriu tratat cu ulei de in sicativat. Intemperiile au acţionat asupra lemnului care, deşi tratat, s-a fisurat şi a permis apei să intre în biserică. Dat fiind faptul că biserica a fost construită în întregime din lemn, exista pericolul real ca însăşi structura de rezistenţă să fie afectată dacă nu se luau rapid măsuri de protectie. Astfel, preotul paroh a făcut demersuri la Consiliul local Bîrnova şi la domnul Sorin Rotariu (unul din ctitorii bisericii) pentru obţinerea fondurilor necesare îmbrăcării în tablă a turlei. Prin bunăvoinţa acestora, banii au fost obţinuţi şi lucrarea a fost realizată dar nu fără emoţii, căci o primă echipă a renunţat la lucrare şi a trebuit a fi găsită o alta care în cele din urmă a finalizat-o.
Dorinţa părintelui paroh a fost ca turla să apară precum era înainte de a fi acoperită cu tablă, din motive estetice, astfel că peste tablă s-a montat lambriu tratat cu 4 straturi de nitro-lac pentru a face faţă mai bine intemperiilor. Un amănunt interesant este că tratarea lemnului a fost făcută de părintele paroh ajutat doar de copiii din parohie, cu respectarea normelor de muncă în vigoare şi cu respectarea atentă a timpilor de uscare a lacului. Copiii au dorit astfel să-şi aducă propria lor contribuţie la repararea turlei şi cu siguranţă că Bunul Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătită fapta lor.
Tot în anul 2012, Domnul Mitică Arnăutu, ctitorul catapetesmei a finalizat scheletul acesteia, urmând să fie împodobită cu icoane pe măsură ce banii o vor permite. La rugămintea părintelui paroh, domnul Arnăutu a schimbat uşa de la intrarea în Biserică care a fost făcută din brad, în grabă şi după posibilităţile de atunci cu una sculptată din stejar, trainică şi sigură.
Lucrările de până acum s-au realizat nesperat, cu mult ajutor de la Dumnezeu, de la Maica Domnului şi de la sfinţii Săi şi cu efortul greu de descris în cuvinte al părintelui paroh şi al enoriaşilor săi.
Parohia Buna Vestire şi Sf. Mc. Mina, Victor şi Vichentie este dovada că si într-o parohie mică (115 familii), cu posibilităţi financiare reduse, pot fi realizate lucruri frumoase.
Binecuvântează Domne pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!